luni, 29 octombrie 2012

Educația și provocările lumii actuale


Joi, 25 octombrie 2012, ora 16.15, la Casa Corpului Didactic a județului Bistrița-Năsăud s-a desfășurat sesiunea de referate și comunicări științifice cu tema Educația și provocările lumii actuale, coordonată de prof. Olimpiu Nuşfelean, metodist al CCD.
Lucrările propuse și discuțiile care au avut loc pe marginea acestora au relevat evoluții ale lumii actuale, în care informatizarea, călătoriile pe mapamond sau cele interplanetare, interdependențele culturale, economice, sociale sau de altă natură, dezvoltă probleme cu care lumea nu s-a confruntat până acum, realitate care determină școala să formeze personalități ușor adaptabile la nou, creative și responsabile. În acest context, rolul școlii nu se diminuează, ci devine mai complex, ea trebuind să facă față dorinței tuturor popoarelor de pe glob de a accede la educație, să răspundă nevoilor unei societăți în continuă schimbare și să atenueze decalajele din sânul societății, fie acestea sociale sau materiale.
În cadrul programului au prezentat lucrări: Înv. Ana MORAR, Șc. Primară Crainimăt, Prof. Mariana CUCUIET, Grădinița Chintelnic, Prof. Maria APĂVĂLOAE, Șc. Gimnazială nr. 1, Bistrița, Prof. Radu APĂVĂLOAE, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 1, Bistrița, Prof. Ionela Silvia NUȘFELEAN și Prof. Iulia ISTRATE de la Palatul Copiilor, Înv. Maria-Lia SAS, Șc. Gimnazială „Ștefan cel Mare”, Bistrița, Înv. Ioan SAS, Înv. Bombonica BARTEȘ, Înv. Victoria ZAHARIE de la Șc. Gimnazială nr. 4, Bistrița, Înv. Daniela MARGA, Prof. Camelia POJAR, Șc. Gimnazială „Ștefan cel Mare”, Bistrița, Structura Ghinda, Ed. Angela GALEȘ, Ed. Maria PETRI de la Grăd. cu Program Normal Ghinda, Ed. Dina ARCĂLEAN, Grăd. cu Program Normal Budacu de Jos, Ed. Augustina CĂLUȘ, Grădinița cu Program Normal Jelna.

Prof. metodist Olimpiu Nușfelean,
CCD Bistrița-Năsăud

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu