miercuri, 17 aprilie 2013

Ziua internațională a poeziei sărbătorită la Bistrița


Confirmând faptul că poezia este o artă deschisă oamenilor, în fiecare an, la 21 martie, printr-o decizie a UNESCO, începând din anul 1999, este sărbătorită „Ziua internațională a poeziei”, recunoscându-se astfel faptul că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus și își aduc în continuare o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.
La Bistrița, oraș marcat de prezența poeților în cetate, această sărbătoare a debutat la Casa Corpului Didactic, unde, la ora 10, în cadrul unei întâlniri cu bibliotecarii școlari din județ, cu o dezbatere despre condiția poeziei în actualitate, prezentarea revistei școlare „PreTexte” și o lectură publică făcută de poeții invitați. La început au luat cuvântul bibliotecara Margareta Pop de la CCD și prof. Loredana Zbînca, directoarea instituției gazdă. În cadrul dezbaterii, pornind de la o întrebare retorică „Dar cine mai citește azi poeziei?”, reproducând un vers din poeta Ileana Mălăncioiu, poetul Olimpiu Nușfelean a glosat pe marginea rolului poeziei în viața noastră, moderând în continuare intervențiile participanților.
Prof. Ionela Nușfelean, împreună cu elevele Simina Bălan, Ioana Ilinca Moldovan şi Paula Suciu, de la Palatul Copiilor din Bistrița, au recitat câteva poezii, iar prof. Adrian Iliuță, de la Liceul Tehnologic din Lechința, a prezentat primul număr al revistei „PreTexte” a liceului („o fațetă culturală a Lechinței”), secondat fiind de elevele Roxana Deac, Denisa Mândrean, Cristina Ferenc, care au citit din creația proprie.
Întâlnirea s-a încheiat cu lectura susținută de poeții Emil Dreptate, Victor Știr, Menuț Maximinian, Victoria Fătu Nalațiu și Ioan Borșa, invitații CCD.

profesor metodist Olimpiu NUȘFELEAN,
Casa Corpului Didactic a județului Bistrița-Năsăud

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu