luni, 20 octombrie 2014

„Ziua Europeană a Limbilor” – la o nouă ediție

Vineri 26 septembrie 2014, „Ziua Europeană a Limbilor” a fost sărbătorită de către Casa Corpului Didactic Bistrița-Năsăud alături de care s-a aflat și Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița.
Evenimentul cultural a marcat această sărbătoare printr-o serie de activități care s-au desfășurat la sediul CCD, în scopul promovării diversității lingvistice europene.

Printre activitățile desfășurate s-au numărat: „Recital de versuri în limbi străine”, al elevilor de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița îndrumați de către doamna profesor Elena M. Cîmpan;

Holiday in London and Edinburgh” întâlnire cu doamna Elena Egreta Marc, profesor metodist, și cursanții de la cursul de limbă engleză organizat la CCD – impresii și relatări din excursia de studii din Anglia și Scoția – urmată de vizionarea unui filmuleț reprezentativ despre excursie și exemple de bune practici în studiul limbii engleze;





De ce să înveți limba germană?” – zece motive întemeiate care să sensibilizeze publicul asupra importanței învățării limbii germane – discurs susținut de către doamna Mihaela Cotuțiu, profesor de limba germană la Colegiul Tehnic Infoel Bistrița, și „Limba italiană pentru adulți”, invitată doamna Mirela Pop, profesor de limba italiană la Liceul de Arte „Corneliu Baba” Bistrița.
Cu această ocazie au fost promovate și activitățile CCD, cu accent pe cursul de învățare al limbii engleze, marcând în final îndemnul cursanților și participanților de a vorbi în cât mai multe limbi europene: engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, maghiară.
De asemenea, a fost organizată dezbaterea „Educația interculturală în bibliotecă”, dezvoltând aspecte ale unei problematici complexe în care a fost subliniat rolul menit bibliotecii să îl joace în acest proces, când şcoala şi structurile infodocumentare, în special bibliotecile şcolare şi publice, contribuie la încurajarea dialogului intercultural, promovarea diversității culturale, familiarizarea cu patrimoniul cultural şi valorificarea memoriei culturale naționale şi universale.
Ca în fiecare an, la manifestare au participat elevi, cadre didactice, bibliotecari școlari, scriitori, ziariști și a avut scopul de a sublinia importanța învățării limbilor străine, a sporirii numărului de limbi străine învățate pentru a întării multilingvismul și înțelegerea interculturală.

bibliotecar Margareta POP,
CCD Bistrița-Năsăud

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu