„În actul de învăţare, nu se ştie
cine dă şi cine primeşte.”
Constantin Noica
A devenit deja tradiție ca la
începutul lunii septembrie activitățile Casei Corpului Didactic să fie
inaugurate de cursul de engleză din Oferta de programe de formare continuă,
proiecte și activități pentru anul școlar în curs. De fapt, cursul de engleză se
încadrează într-un proiect mai extins care cuprinde mai multe activități, de la
excursii și seri distractive până la participarea la seri literare și
activități de voluntariat, într-un efort comun profesor-cursanți, asumat cu
plăcere de către toți participanții.
De ce este atât de solicitat și
apreciat cursul de engleză ne spun chiar cursanții care participă la acest
program.
Astfel, doamna profesor
Sorina-Gabriela Costea scrie în paginile revistei Didactica Nova, revista
lunară a Casei Corpului Didactic, ce înseamnă cursul de engleză pentru
cursanții înscriși în diferite grupe, pe niveluri diferite de studiu, iar
doamna profesor Daniela Hăngănuț – în aceeași publicație – subliniază
importanța studiului limbii engleze în special în cadrul programelor de formare
pentru adulți.
„Five o'clock tea” (Ceaiul de la
ora cinci)
„Aproape de câte ori deschizi
televizorul, unul dintre subiectele dezbătute acolo este starea „catastrofală”
a învățământului românesc. Reporteri panicați (și, în treacăt fie spus, de
multe ori certați cu gramatica) anunță (cu vocile acelea cu care, de obicei, se
anunță marile catastrofe) ba că examenul de bacalaureat a fost luat numai de 30
și nu mai știu câte procente din candidații prezenți, ba că a fost fraudat
examenul de admitere de nu știu unde, ba că profesorii X și Y au luat mită și
sunt cercetați penal etc., etc.
Despre ce este bun în
învățământul românesc însă nimic sau mai nimic. Motivația? Lucrurile bune nu
cresc audiența – se spune. Și cum mas-media noastră este majoritar comercială...
Cred totuși că lucrurile bune
trebuie popularizate pentru că sunt dătătoare de speranță și, în vremurile pe
care le trăim, speranța este foarte importantă.
Și dacă, de obicei, se vorbește
numai despre ce se petrece în marile orașe, voi relata despre ceva ce se
petrece în micul, bătrânul, frumosul și, în general, îngrijitul nostru oraș,
Bistrița.
Locul de desfășurare? Casa
Corpului Didactic. Protagonistă? Profesoara Elena-Egreta Marc.
Despre ce este vorba? Despre un
curs de engleză pentru adulți. Început modest în anul școlar 2010-2011 cu două
grupe de începători, continuat în anul școlar 2011-2012 cu o grupă de
începători și una de intermediari, a ajuns în anul școlar 2012-2013 la patru
grupe: două de începători, una de intermediari și una de avansați (la care se
vor adăuga una de „excelență” și, la presiunea foștilor cursanți, una de
„superavansați”). Fiecare grupă are între 15 și 20 de cursanți.
Vârstele cursanților sunt foarte
diferite: de la 20 la peste 70 de ani. Motivația lor este diversă: de la tineretul
care învață engleza în speranța găsirii unui loc de muncă în străinătate, la
părinții și bunicii care doresc ca, atunci când își vor vizita copiii stabiliți
în America, Anglia, Irlanda, Australia etc., să se poată înțelege cu oamenii de
acolo și cu propriii nepoți, la cei de vârsta a treia care vor „să nu le moară
neuronii” (este un citat din cuvântarea la banchet a unui cursant), la cei
pasionați pur și simplu de studiul limbilor străine și de învățătură în general
(este și cazul subsemnatei).
Motivul cel mai important însă și
general pentru toți cursanții este calitatea orelor care se oferă aici.
Manualele după care se învață
sunt manuale scrise de d-na prof. Elena-Egreta Marc. Eroii textelor didactice
sunt chiar cursanții. Manualele nu prezintă numai limba engleză ca instrument
de comunicare ci sunt și un compendiu de istorie, cultură și civilizație ale
poporului englez și ale popoarelor vorbitoare de engleză.

Orele doamnei profesoare
Elena-Egreta Marc se remarcă, în primul rând, prin caracterul lor modern și
interesant. În oră se vorbește tot timpul în engleză. Cursanții au toți nume
englezești („nume de scenă”). Se ascultă și se vizionează filme (în care
actorii fac conversație uzuală pe diferite teme) și video-clipuri (cu textele
proiectate pe ecran în timp ce se vorbește sau se cântă), se servește, în pauza
dintre ore, la ora cinci, un ceai (de aici numele cursului: „Five o'clock
tea”), se sărbătoresc, după modelul englezesc (sau american): Crăciunul, Anul
Nou, Ziua lui Guy Fawkes, Halloween-ul, Ziua Sf. Valentin (cursanții se
costumează pentru aceste zile și întocmesc portofolii privind semnificația
acestor sărbători, modul lor de desfășurare – bineînțeles în engleză). S-a
făcut o excursie la Londra unde cursanții au pregătit, în engleză, prezentări
ale monumentelor și locurilor vizitate.
În timpul orelor, toată lumea
ajunge să citească, să vorbească, să scrie. Profesoara corectează, cu răbdare,
fiecare cursant. Toate traducerile sunt corectate împreună cu cursanții și
scrise pe foi afișate în sala de curs (pe care cursanții le pot, ulterior,
consulta din nou). Profesoara oferă numeroase sinonime, expresii și rezolvă și
rezolvă cazurile de omofonie. Totul este extrem de clar și variat. Se spun
glume, se fac comentarii, se râde mult (umorul englezesc este celebru), se
cântă – totul în engleză, evident. Comentariile mai amuzante sunt scrise pe foi
și afișate pe pereți – pentru a fi văzute de toate grupele.
Ce este însă foarte impresionant?
Mulțumirea din ochii celor care s-au prezentat la un interviu și au fost
admiși, bucuria din ochii acelora care, reîntorși din străinătate, povestesc
cât de bine, din punct de vedere lingvistic, s-au descurcat acolo, fericirea
celor care au reușit să-și împlinească un vis: cel de a vorbi engleza. Este și
cazul celei care semnează aceste rânduri.”
(prof. Sorina-Gabriela COSTEA)
De ce să mai înveți?
„De ce să mai înveți o limbă
străină când... ai deja două, trei specializări și gradul didactic I și
poate... cinci sau zece ani până la mult controversata pensie?
Are sens să mergi săptămânal la
cursul de engleză? Uneori să faci chiar două, trei ore numai pe drum să ajungi
la timp la curs?
Sunt întrebări pe care multe
persoane și le pun sau, reprezintă câteva motive pentru a rămâne studiul unei
limbi străine doar în faza de dorință.
Să spui exact ce gândești și ce
simți cu deplină ușurință este o plăcere pe care o poți avea când vorbești o
limbă străină, să te exprimi elegant și fluent fără teamă de ridicol.
Poți să știi multe cuvinte,
expresii, ceva gramatică a limbii engleze dar s-ar putea să ai nevoie de multe
lucruri pentru a trece cu brio o discuție liberă care poate fi oriunde: în sala
de clasă, într-un grup de prieteni, într-un locaș de cult, la o acțiune de
voluntariat, în spital, în excursie, într-o mobilitate, în aeroport și în multe
alte locuri.
La ora actuală în lume sunt circa
un miliard de vorbitori de limbă engleză, aproape întreaga informație stocată
în calculatoarele din întreaga lume este în limba engleză, informația
științifică este în limba engleză, vasta lume a Internetului folosește
predominant limba engleză, pe toate continentele lumea afacerilor este dominată
de limba engleză.
Pe lângă toate acestea, limba
engleză este o limbă melodioasă, cu un vocabular bogat, cu o bună
flexibilitate, cu mult umor, o limbă ușor de asimilat și care îți poate
deschide accesul direct la o parte importantă a literaturii universale.
Să înveți o limbă străină
reprezintă un mod de a face față cu ușurință noilor cerințe de viață. La
momentul actual, analfabet nu înseamnă să nu știi să scrii și să citești ci să
nu poți să comunici măcar într-o limbă străină.
Cei care au absolvit în luna
iulie 2013 anul I al cursului „Five o'clock tea – English for beginners” la Casa
Corpului Didactic din Bistrița, coordonat de profesor Elena Egreta Marc,
începând cu luna septembrie au devenit cursanți ai „We love English –
intermediate student's book”.
După absolvirea anului I timp de
80 de ore, cursanții (profesori, medici, ingineri, economiști) și-au dezvoltat
competențe lingvistice (echivalent cu nivelurile A1 și A2 ale Cadrului Comun
European), competențe de comunicare și competențe psihosociale.”
(prof. Daniela HĂNGĂNUȚ)
Gândurile cursanților puse în
cuvinte, chiar dacă nu „in English” (sintagmă ce a devenit un laitmotiv al
cursului de limba engleză), reprezintă feedback-ul cel mai motivant pentru
continuarea unui proiect devenit „de suflet” pentru toți participanții.
Profesor metodist Elena Egreta
MARC
Casa Corpului Didactic