„Marile talente sunt rare şi tot rare sunt cazurile când ele se recunosc pe sine.”
Johann Wolfgang von Goethe
Johann Wolfgang von Goethe
Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania – Comisia şcolară a organizat la Bistriţa cea de a XXI-a ediţie a „Zilei dascălului transilvănean”, manifestare de tradiţie care a fost găzduită de Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” în data de 22 octombrie 2011.
În deschiderea festivă, care a avut loc în Sala festivă a Colegiului, elevii de la secţia germană au încântat dascălii prezenţi cu frumoase dansuri tradiţionale germane.
Cuvântul de deschidere a fost prezentat de doamna profesoară Helmine Pop de la Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş, după care au susţinut alocuţiuni, în numele gazdelor, domnul profesor Constantin Rus, directorul Colegiului „Liviu Rebreanu” Bistriţa şi doamna profesoară Gabriela Mucea, director adjunct.
![]() |
Helmine Pop |
![]() |
Constantin Rus |
![]() |
Gabriela Mucea |
Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Casa Corpului Didactic a judeţului Bistriţa-Năsăud au fost instituţiile invitate să participe la manifestare, iar în numele lor a vorbit domnul profesor Mircea Seleuşan, inspector şcolar de limbi moderne, adresându-se celor prezenţi chiar în limba germană.
![]() |
Mircea Seleuşan |
În continuare, doamna profesoară Helmine Pop, în asentimentul tuturor participanţilor, a mulţumit doamnei profesoare Marianne Arcălean pentru efortul şi dăruirea cu care a susţinut activităţile secţiei germane pe parcursul întregii cariere didactice.
![]() |
Marianne Arcălean |
Deschiderea festivă a fost urmată de comunicarea „Metode de predare diferenţiată”, susţinută în plen de către doamna profesoară Helmine Pop de la Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş, după care lucrările s-au desfăşurat pe secţiuni după cum urmează:
1. Educatoare: - Ruth Bertleff – Braşov;
- Hajnalka Gall – Braşov;
2. Învăţătoare: - Popa Teodora – Bistriţa;
- Armean Cristina – Bistriţa;
3. Limbi moderne: - Cristina Drescan – Reghin;
- Helmine Pop – Tg-Mureş;
- Sabine Brünig – Sighişoara;
- Meda Pop – Sighişoara;
4. Învăţământ de specialitate: - Doina Gaman – Braşov;
- Anikö Mihaly – Mediaş;
5. Elevi: - Doris Köber – Sibiu.
În finalul manifestării, grupele s-au reunit pentru prezentarea rezultatelor în plen, evenimentul organizat constituind un bun prilej de diseminare a bunelor practici în domeniul educaţiei.
Profesor metodist Elena Egreta Marc,
Casa Corpului Didactic a judeţului Bistriţa-Năsăud
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu