Succesul unui program de formare
acreditat este dat nu doar de numărul de credite acumulate sau de atestatul
care completează portofoliul personal al cursantului, necesare și acestea dar
nu suficiente, ci și de calitatea programului de formare, cu tot ceea ce
presupune acest lucru. Pentru a furniza un program de calitate nu este
suficientă doar acreditarea programului, ci este necesară și formarea unei
echipe de formatori care să conlucreze eficient pe parcursul celor patru ani de
acreditare a programului. Și, mai ales, e nevoie ca tot ceea ce se face pe
parcursul programului să fie făcut din pasiune pentru profesia noastră – de
dascăl –, și așa considerată neimportantă într-o societate în care formalismul a
luat locul valorii autentice.


De ce este important un program
de formare continuă pe tema „Educație pentru mediu”? Deoarece mediul rămâne o
prioritate a timpului nostru, cu atât mai mult cu cât presiunile asupra
mediului se manifestă de foarte mult timp și din toate domeniile economice. În
Uniunea Europeană se pune tot mai mult accentul pe o economie mai ecologică, nu
numai competitivă, ca unul dintre obiectivele majore ale Strategiei Europa 2020, acest lucru regăsindu-se și în obiectivele
naționale de implementare a strategiei. Iar aceste obiective vizează în primul
rând educarea
populației care se poate realiza prin conştientizarea impactului negativ,
imediat şi în perspectivă, al poluării și prin formarea unor atitudini şi
deprinderi responsabile şi constructive faţă de mediul înconjurător, în
perspectivă, precum și prin realizarea imediată de proiecte comune
şcoală-familie-comunitate pe teme ecologice.
Acest obiectiv se poate realiza
în primul rând prin intermediul programelor de formare pentru cadrele didactice
din învățământul preuniversitar, în condițiile în care educaţia pentru mediu
este din ce în ce mai mult integrată în învăţământ la toate nivelele, acest
lucru fiind un motiv în plus pentru cadrele didactice, care reprezintă
grupul-ţintă vizat de programul „Educaţie
pentru mediu”, să îşi formeze
competenţele teoretice şi practice necesare pentru o eficientă educaţie
ecologică. Competenţele vizate prin program, fie că este vorba de competenţele
generale ori de competenţele specifice corespunzătoare temelor propuse, răspund
cu adevărat nevoilor resimțite la nivelul predării de către cadrele didactice, caracterul
practic și, în același timp, novator al programului reprezentând elementele de
bază în justificarea utilităţii programului de formare.
Programul, inclus in Oferta de
programe de formare continuă, proiecte şi activităţi a CCD Bistrița-Năsăud pentru
anul şcolar 2013-2014, a fost acreditat prin Ordinul Ministrului Educaţiei,
Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 3285/ 17.02.2012, ca modul mediu,
categoria 3, cu un număr de 15 credite profesionale transferabile, având ca
grup ţintă: directori, profesori, învăţători/ institutori, educatoare, cadre
didactice de sprijin. Programul de formare „Educaţie pentru mediu” a început pentru grupa 2 în 17 ianuarie 2014,
la sediul Casei Corpului Didactic, una dintre locațiile acreditate ale
programului, cursanții participând în week-end și în timpul
vacanței intersemestriale la cele 59 de ore ale programului. Finalizarea
cursurilor acestei grupe a avut loc în data de 28.02.2014 cu evaluarea finală
şi certificarea cursanţilor cu cele 15 credite profesionale transferabile.


Toate obiectivele cursului s-au
realizat prin activităţi dinamice, activ-participative, care au combinat
aspectele teoretice, conceptele, informaţiile de actualitate şi exerciţiile de
grup şi individuale într-o manieră practică, astfel încât acestea să le permită
cursanţilor să-şi exerseze abilităţile şi deprinderile însuşite în activităţile
curente la clasă. Interdisciplinaritatea este o altă caracteristică definitorie
a programului de formare, având în vedere diversitatea temelor şi modul de
tratare diferenţiat al programului „Educaţie pentru mediu”, în funcţie de
pregătirea de specialitate a formatorilor. Echipa de formatori este alcătuită
din profesori de geografie, biologie, specialişti în horticultură, dar şi în
legislaţie, formatori care au elaborat suporturile de curs și au realizat transmiterea
conţinuturilor programului de formare.


Conţinuturile elaborate şi
prezentate de formatori au cuprins o mare diversitate tematică și metodologică,
reprezentând toate modulele programului de formare. Astfel, tema „Ştiinţa
mediului”, prezentată de d-na profesoară
de biologie Elena Andron, director la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Bistrița,
a cuprins „Noţiuni generale de ecologie”, cu referire atât la definirea
termenilor ecologici specifici, cât și la activități practice legate de
relaţiile stabilite într-un ecosistem în urma intervenţiei omului în interiorul
său, precum și descoperirea de soluții în rezolvarea problemelor de mediu.


„Poluarea şi protecţia mediului”,
modul prezentat de d-na Doina Petrean, profesoară de geografie la Colegiul
Național „Liviu Rebreanu” Bistrița, însumând o varietate de probleme legate de
poluare ca factor principal al degradării mediului, cu toate geosferele
afectate de aceasta, precum și – principalul scop al programului – modalități
de protecție a mediului ca imperativ al umanității și clasificarea ariilor
protejate din județul nostru. Temele practice au ajutat la dezvoltarea
competențelor personale ale formabililor în scrierea unor articole pe teme de
mediu pentru „Ziarul ecologic”, produsul final al programului de formare.
„Legislaţia în domeniul mediului”, atât cea
internaţională cât și cea din România, a fost prezentată într-un mod interactiv
și interesant – un lucru de-a dreptul surprinzător pentru o temă percepută ca
fiind strict teoretică și chiar rigidă – de către d-na Claudia Ladar, profesoară
de biologie la Liceul Teoretic Sanitar Bistriţa și licențiată în drept.
„Managementul proiectelor de mediu” a constituit o altă temă vizată de
programul de
formare, o temă foarte
utilă în contextul elaborării și realizării proiectelor de mediu în cadrul
unităților școlare sau în parteneriat cu comunitatea. Formatoarea, d-na Anca
Toniuc, profesoară de biologie
la
Liceul Tehnologic Agricol Bistriţa, a prezentat această temă combinând
aspectele teoretice (conceptul de proiect, tipurile de proiecte de mediu, scara
şi complexitatea proiectelor de mediu) cu aspectele practice, astfel încât
acestea să le permită cursanţilor să elaboreze și să realizeze efectiv proiecte
de mediu în unitățile școlare de unde provin.


Un alt modul foarte apreciat de
către cursanți a fost „Planeta verde – omul şi natura”, cuprinzând două subteme.
Prima subtemă, „Stilul de viaţă sănătos mai aproape de natură” a fost prezentat
de d-na profesoară Claudia Ladar într-o manieră foarte practică, formabilii
având ca temă pentru portofoliu realizarea unui „Mini-ghid despre plantele
medicinale” sau realizarea unui articol despre vitaminele naturale pentru „Ziarul
ecologic” al programului. A doua subtemă, „Rolul spaţiilor verzi în combaterea
poluării” a fost prezentată de d-na Nogy Carmen, profesoară la Liceul
Tehnologic Agricol Bistriţa, specialistă în horticultură, și a constituit o
introducere în universul „spațiilor verzi” atât de apreciate, începând de la
amenajarea propriei grădini, până la fascinantele și elaboratele grădini și
expoziții publice europene. Cursanții au avut ocazia să dobândească diverse
cunoștințe, de la „Rolul spaţiilor verzi asupra sănătăţii omului” și
„Clasificarea spaţiilor verzi” până la „Amenajarea şi întreţinerea unui spaţiu
verde”.


Ultimul modul al programului,
„Educaţie pentru mediu”, a cuprins trei subteme: „Întocmirea de programe pentru
disciplinele opţionale”, „Studiul mediului prin activităţi de teren” și „Activităţi
extracurriculare şi voluntariat”, fiecare dintre acestea constituind motiv de
desfășurare a unor activități practice, realizate în Cabinetul de informatică
al CCD Bistrița-Năsăud sau efectiv în teren. De altfel, toate activitățile s-au
realizat în echipă, formabilii constituind grupe de lucru cu denumiri din
domeniul ecologic: „Grupa ciupercuțelor”, „Laleaua pestriță”, „Trifoi cu patru
foi” sau „Frunza verde”. În cadrul subtemei „Întocmirea de programe pentru
disciplinele opţionale”, prezentată de d-na Olivia Duicu, formator național și
profesoară de geografie, cursanții au realizat o programă școlară pentru un
opțional pe teme de mediu, elaborarea programelor opționale fiind un factor
important de gestionare eficientă a resurselor materiale și umane de la nivelul
unităților școlare.


Subtema „Studiul mediului prin
activităţi de teren”, prezentată într-un mod cu totul original – într-un tur al
cetății medievale – având ca ghid turistic aceeași formatoare, d-na profesoară
Olivia Duicu, formabilii au fost încântați de ascensiunea în turnul Bisericii
Evanghelice din municipiul Bistriţa, experienţă unică pentru majoritatea
participanţilor.


Subtema 3 a ultimului modul,
numită „Activităţile extraşcolare şi ecoturismul” cuprinde ca tematică
„Animaţia în centrele de loisir”, după modelul francez al animației și organizării
activităților extrașcolare și al taberelor pentru copii, și „Activităţi extracurriculare
şi voluntariat”, temă atât de actuală în condițiile în care turismul este
practicat pe scară largă de toți cei care își doresc statutul de persoane
civilizate, de la copiii de grădiniță până la seniorii pensionari, constituind
o ocazie potrivită și pentru implicarea în acțiuni de voluntariat. Metodele și
mijloace prin care pot fi transmise cunoștințele necesare pentru derularea
acestor activități sunt cunoscute de către toate cadrele didactice din
învățământ, ele trebuie doar prezentate într-o formă originală, interactivă,
pentru a fi apreciate și diseminate în activitățile viitoare ale acestora. Formatoarea
acestei teme este d-na profesoară de geografie Elena Egreta Marc, animator
atestat, profesor metodist la CCD BN și responsabil al programului de formare.


Metodele şi tehnicile de
evaluare, fie că este vorba de evaluarea pe parcurs sau de evaluarea finală, au
fost adaptate conţinuturilor programului de formare, iar descriptorii de
performanţă au fost stabiliţi în funcţie de sarcinile de lucru concrete
corespunzătoare fiecărei teme şi subteme din program. Caracterul aplicativ, sub
forma articolelor sau reportajelor pentru „Ziarul ecologic”, cu aplicabilitate
imediată în orizontul local, a fost criteriul de bază în stabilirea sarcinilor
de lucru, concretizate în produsele finale ale portofoliului cursanţilor.
Evaluarea finală s-a realizat sub
forma activităţilor practice realizate în echipă, formabilii alegând și
prezentând două teme, dintre temele realizate pentru portofoliu, în fața
întregii grupe și a comisiei de evaluare, alcătuită din formatoarele
programului.
Dar, înainte de finalizarea programului,
cursanții au avut o activitate suplimentară, cu caracter aplicativ, o excursie
de o zi la Turda, unde au „bătut cu piciorul” Cheile Turzii, ca niște adevărați
turiști iubitori de natură, motiv de implicare și în acțiuni de voluntariat.
După aceea, formabilii-turiști au vizitat Salina din Turda, un model de valorificare
turistică a factorilor locali într-un mod care îmbină frumosul și utilul.
Vechile ocne de sare, exploatate încă din vremea romanilor, au fost
transformate într-un obiectiv turistic și de tratament modern, la standarde
europene.



Având în vedere existenţa
disciplinelor de cunoaştere a mediului în învăţământul primar, a disciplinelor
care cuprind tematica mediului înconjurător în diferite specialităţi din
trunchiul comun al disciplinelor şcolare predate în învăţământul gimnazial, dar
şi în cadrul disciplinelor opţionale şi al activităţilor extraşcolare, pentru
toate cadrele didactice din învăţământul preuniversitar apare de strictă
necesitate achiziţionarea cunoştinţelor şi abilităţilor practice în domeniul
educaţiei pentru mediu. Pentru managerii, programul asigură motivaţia pentru
introducerea în schemele orare a disciplinelor opţionale din acest domeniu şi
le va oferi instrumente şi indicatori de evaluare a competenţelor subalternilor
privind elaborarea proiectelor de mediu, a activităţilor curriculare şi
extracurriculare desfăşurate pe teme ecologice.
Mai mult decât atât, programul de
formare „Educație pentru mediu” constituie un prilej de diseminare a experienţelor
didactice pozitive și de experimentare a unor noi practici profesionale în
vederea identificării acelor teme, metode și mijloace care pot fi aplicate în
activitatea curentă de la clasă. Modalităţile de formare prevalente în cadrul
programului sunt interactive, atractive, constituind un motiv în plus ca
formabilii să beneficieze într-un mod plăcut de informaţii corecte din punct de
vedere ştiinţific şi metodic, conform exigenţelor contemporane ale civilizaţiei
europene.
prof. Elena-Egreta Marc,
responsabil de program,
profesor metodist CCD Bistriţa-Năsăud