vineri, 1 noiembrie 2013

Ziua europeană a limbilor străine – 2013

Întâlnirea metodică din data de 26.09.2013 de la Casa Corpului Didactic Bistrița-Năsăud, a fost organizată cu ocazia sărbătoriri ZILEI EUROPENE A LIMBILOR STRĂINE.

Programul acestei manifestări a fost unul amplu care a cuprins:
  • Întâlnire cu managerul Bibliotecii Județene Bistrița-Năsăud, scriitorul Ioan Pintea. Cu bunăvoința și dăruirea cunoscute față de carte, bibliotecă și bibliotecari, domnul Ioan Pintea ne-a oferit sprijin în elaborarea de parteneriate și ne-a susținut îndemnându-ne să ne iubim meseria și să fim demni de ea. I-am mulțumit pentru venirea înspre noi, bibliotecarii școlari și credem că legătura cu Biblioteca Județeană și parteneriatele viitoare sunt în favoarea noastră. Ne dorim parteneriate cu Biblioteca Județeană pentru că noi suntem cei care avem de câștigat – felul în care biblioteca își desfășoară și își promovează activitățile este remarcabil – iar aceste legături contribuie la dezvoltarea profesiei, depășirea crizelor în structurile noastre, intercunoaștere și interrelaționare.

  • Dezbatere „Biblioteca școlară o nouă abordare – Propuneri legislative”. Au avut loc discuții și informări pe tema proiectului de modificare a Legii 334/2002, care în forma sa actuală nu mai poate fi aplicată în biblioteci din cauza faptului că, pe de o parte prin unele articole ale sale intră în contradicţie cu alte legi în vigoare, iar pe de altă parte există articole care nu mai corespund evoluţiei bibliotecilor româneşti.
  • Note informative privind desfăşurarea lucrărilor Conferinţei Naţionale a Asociației Bibliotecarilor din România cu tema „Biblioteca – cercetare, cunoaștere, cultură” organizată la Oradea în perioada 4-6 septembrie 2013. S-au prezentat noutățile privind realitățile și perspectivele domeniului biblioteconomic. De asemenea s-au dat informații despre apariția editorială a „Tratatului de biblioteconomie”, vol. 1, o lucrare colectivă fundamentală pentru biblioteconomia românească, coordonată de prof. univ. dr. Mircea Regneală. Ca în fiecare an, au fost acordate premii și distincții ABR pentru realizări profesionale și științifice deosebite. În acest an premiul Spiru Haret i-a fost acordat colegei noastre, bibliotecara Colegiului Național Andrei Mureșanu – Butuza Nicoleta Paula.


  • Lansarea cărții: „Bistrița-Năsăud – minighid turistic”, tradusă în 5 limbi europene, autor Elena Egreta Marc, apărută la Editura Nova Didactica a Casei Corpului Didactic Bistrița-Năsăud. Cartea a fost prezentată de bibliotecar Pop Margareta, profesor metodist, dr. Dan Aurelia, cursanți de la cursul de engleză organizat de CCD, ing. Radulovici Domnița și prof. Flămând Betty, care au dat un feed-back pozitiv cursurilor de limba engleză la care autoarea ghidului este formatoare, exprimându-și nerăbdarea de a studia la curs varianta în limba engleză a cărții prezentate. Scriitoarea Victoria Fătu Nalațiu, a avut următoarea intervenție în cadrul lansării, subliniind importanța cunoașterii limbilor străine în comunicarea interculturală. Doamna Nalațiu a vorbit și despre prezența unei delegații bistrițene la Paris din care și domnia sa a făcut parte, ca premiantă UNICEF, prin EUROPOESIA.

A participat din partea ISJ BN, inspector de specialitate – limbi străine – prof. Lupșan Viorelia.

Margareta Pop,
Bibliotecar CCD